LIFE

Morodan, Brenciu, Inna și Maticiuc, cei 4 «detectivi» Masked Singer Romania

Masked Singer, show-ul cu care PRO TV vrea să spulbere audiența, și-a ales cei 4 detectivi care vor încerca să descopere cel mai bine păstrat secret: cine se află în spatele unor măști și costume spectaculoase. Ana Morodan, Horia Brenciu, Inna și Codin Maticiuc sunt cele patru vedete – detectivi care vor asculta cu atenție indiciile care să-i transforme în câștigătorii fiecărei ediții, transmite click.ro.

În această primăvară, 12 celebrități intră în cel mai spectaculos show de televiziune din lume: Masked Singer România. Purtând măști și costume, din cap până-n picioare, vedetele vor oferi indicii care să-i ajute pe cei patru detectivi să ghicească cine se ascunde sub mască, identitatea lor fiind cel mai bine păstrat secret al momentului.

Ana Morodan este printre primele și cele mai puternice celebrități online și singura personalitate digitală care a transformat marca personală într-o afacere în toată regula. Extravaganța și umorul savuros au ajutat-o să treacă din zona de influencer în cea de celebritate de media clasică.

Despre show-ul Masked Singer România, Morodan spune că este ceva ce nu s-a mai văzut: ”E mult mai mult decât o emisiune TV. E un megaparty spectacular, excesiv, extravagant, cu surprize dement de creative. Are tot ce trebuie ca să fie mai dement decât contesa Morodan: imprevizibil, secretomanie planetară, costume și scenografie incredibile, multe paiete, pene, perle, ștrasuri și entertainment care depășeste orice scenariu imaginat până acum. E ceva ce nu s-a mai făcut, nu s-a mai auzit, nu s-a mai inventat”.

Horia Brenciu este unul dintre cei mai iubiți entertaineri din România, iar, de-a lungul anilor, a descoperit o mulțime de voci incredibile la ”Vocea României”.

”Masked Singer România este o nouă provocare pentru mine, pe care care am acceptat-o cu nerăbdare și emoție. Experiența mea de la Vocea României, unde am auzit sute de voci, mă va ajuta să descopăr cine sunt cei care țin ascuns cel mai bine păstrat secret din istoria televiziunii. Iar dacă e vorba de a deconspira vedete mascate, cred că sunt calificat pentru a fi în acest juriu. Hercule Poirot și Sherlock Holmes, cu tot cu doctorul Watson au fost eroii copilăriei mele. Agahta Christie, Rodica Ojog Brașoveanu, Raymond Chandler m-au antrenat special pentru a deveni detectiv la Masked Singer România”, a spus Horia Brenciu despre implicarea în show-ul Masked Singer România.

Inna este unul dintre cei mai cunoscuți artiști români, cu reușite pe plan internațional și cu sute de concerte în întreaga lume, cu peste 5.7 milioane de fani pe Youtube, hit-uri care au cucerit topurile radio și TV și colaborări cu artiști de top precum JBalvin, Pitbull, Daddy Yankee, Yandel, intră în rolul de detectiv și va încerca să-și folosească flerul și toate abilitățile de cântăreț și compozitor pentru a descoperi celebritățile din măști.

”Abia aștept să înceapă Masked Singer România, show-ul în care voi fi unul dintre cei patru detectivi. O să fie tare să descoperim împreună cel mai bine păstrat secret din istorie”, a spus artista.

Actor, producător de filme și scenarist, blogger și “băiat de oraș”, Codin Maticiuc va încerca să afle cine se ascunde în spatemăști și prin prisma informațiilor pe care le deține despre toate vedetele.

”Nu este pentru prima oară când sunt contactat pentru un proiect TV, dar este pentru prima oară când accept. Masked Singer România este un proiect de o anvergură extraordinară și cu o investiție imensă, care m-a cucerit din prima secundă. Cred că mi se potrivește rolul acesta de <> și oricât de bine s-ar ascunde vedetele sub măști, oricare ar fi ele, le va fi greu să treacă de mine pentru că pe multe le cunosc personal. O să le fie greu cu mine, ce să mai…!”, a spus Codin Maticiuc.

Comment here