Minerit și EnergieStirile Zilei

Alții construiesc termocentrale, noi le închidem. Paul Constantinescu: Dacă se făcea analiză serioasă, TOATE carierele aveau viitor

România renunță la energia pe cărbune,  în vreme ce alții investesc în termocentrale. Cel mai recent exemplu apărut în presă, este cel al centralei pe cărbune de 3,4 miliarde de dolari, care se construiește în sudul Dubaiului.

”Lucrurile se puteau rezolva și la noi, cu investiții, cu o analiză riguroasă” spune Paul Constantinescu, lider sindical la Cariera Husnicioara din Mehedinți, carieră programată să fie închisă în 2024, în planul de reorganizare a Complexului Energetic Oltenia, trimis la Bruxelles, deși în zonă ar mai exista lignit pentru încă 20 de ani.

Paul Constantinescu atrage atenția că și carierele care vor supraviețui se vor confrunta cu o problemă majoră, aceea a deficitului de personal, ținând cont că vor fi făcute mii de pensionări din cadrul CE Oltenia, în următorii ani.

”România nu mai este stat suveran” declară Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie, referindu-se la modul în care guvernanții tratează resursele. Sindicalistul atrage atenția că degeaba va fi Europa zonă verde, curată, dacă alte state vor continua să polueze.  

Pârvulescu este de părere că renunțarea la minerit, ecologismul a devenit o temă preluată de toate partidele politice din rațiuni pur electorale.

Comment here