Sportive

Alin Borşa: Ne aşteaptă un turneu dificil

Timp de două zile, pe 22 şi 23 decembrie, Târgu-Jiul va fi gazda unui turneu la care vor participa U BT Cluj Napoca, Steaua Bucureşti şi CSM Galaţi. Formaţia gorjeană se va putea baza la acest turneu şi pe serviciile căpitanului Alin Borşa.

Baschetbalistul a ratat primul turneu al campionatului, cel de la Oradea, din cauza faptului că a ieşit pozitiv la retestare, înainte de debutul noului sezon. Acum, Alin Borşa este gata de revenirea pe parchet într-un meci oficial.

„Am ratat turneul din cauza retestării pozitive, deși 90 zile de la primul test pozitiv nu mai trebuie nici măcar o testare, dar se pare că FRB nu a fost de acord cu această regulă, fiind singura federaţie din țară care cere această testare, dar, asta este, trebuie să ne conformăm regulilor. A fost foarte greu pentru că aştept meciurile oficiale de aproape un an. Am urmărit meciurile echipei la tv şi m-am simțit ciudat să nu pot fi alaturi de ei şi să-i ajut, însă i-am încurajat cum am putut mai bine” a declarat Borşa pentru site-ul oficial al clubului.

Cât despre turneul de marţi şi miercuri, CSM are de înfruntat doi adversari foarte puternici, Steaua şi U BT Cluj.

„Ne aşteaptă un turneu dificil. Aşa este, avem de înfruntat doi adversari foarte puternici. Va fi extrem de greu cu echipa Clujului, multiplă campioană a României, care se luptă pentru trofee an de an şi care joacă în cupele europene. Şi Steaua Bucureşti este un adverar extrem de redutabil. O echipă ce are în componenţă jucători străini, cu multe sezoane în campionate puternice, dar şi cu baschetbalişti români cu experienţă foarte mare la nivelul Ligii Naţionale. Vom da totul pe teren şi sper ca, la finalul zilei, să fim noi cei fericiți” a mai declarat Alin Borşa.

Comment here