LIFE

Alexandra Stan, Amna şi Roxana Nemeş, concurente în sezonul doi SURVIVOR

Kanal D continuă să anunțe vedetele din echipa „Faimoșilor”, pentru sezonul doi Survivor România, care va debuta anul viitor și care se va filma în Republica Dominicană.

Alexandra Stan, Roxana Nemeș și Amna (Andreea Cristina Frunzăreanu) sunt primele trei femei anunțate pentru noul sezon. Cele trei concurente vor face echipă cu Cosmin Stanciu, Costi Ioniță și Cătălin Moroșanu, primii concurenți pe care Kanal D i-a dezvăluit.

„Sunt foarte fericită și entuziasmată pentru acest nou capitol din viața mea. Nu am crezut niciodată că voi avea curaj să fac asta. Dar am zis că după anul 2020, nimic nu mă mai sperie. Motivul principal pentru care particip la este pentru că vreau să mă cunosc cu adevărat, fără măști, fără social media, fără echipe de management și fără familie, prietenii și fanii care mă susțin non stop. Sper că ei să continue să mă susțină în continuare de acasă. Vreau să-mi cunosc adevăratele limite! Sper să fac față atât condițiilor, temperaturii și lipsei de mâncare, competițiilor sportive pe trasee și nu în ultimul rând tensiunilor dintre concurenți. Sper să rămân cât mai mult în concurs și să mă înțeleg cu toată lumea! Amu’ncepe!!!” a declarat Alexandra Stan.

Artista a lansat, de-a lungul carierei, o serie de melodii care au devenit rapid hituri, atât în țară, cât și la nivel internațional. Printre acestea, “Mister Saxobeat”, care la zece ani de la lansare, este cea mai ascultată piesă românească pe Spotify, cu peste 200.000.000 de ascultări.

“Motivul pentru care particip este acela de a-mi depăși limitele. Consider că este o competiție din care voi învață multe, atât ca om, cât și ca artist. Este o provocare, sunt și foarte curioasă până unde pot să ajung. Sunt foarte curioasă, încântată și emoționată, de abia aștept să ajungem acolo și să trăim această experiență unică în viață. Cred că te întărește, te maturizează, te ajută să îți dai seama ce contează cu adevăra în viață. Înveți să te bucuri de fiecare clipă, să depășești mai ușor obstacolele. Toate aceste lucruri le vom învață odată cu această provocare. Vreau să îmi demostrez mie cât de puternică sunt!” a spus, la rându-i, Roxana Nemeş.

Amna: “Am avut nevoie de o schimbare și am simțit nevoia să îmi curăț sufletul. Nu am mai călătorit de un an și ceva și, când a venit această propunere, am zis că o astfel de experiență mă va întări și mă va ajută să îmi descopăr limitele. Cu siguranță voi fi o femeie mai puternică. Sunt un om extrem de bun, întotdeauna mi-a plăcut să lucrez în echipa, sunt o fire constructivă, sunt sensibilă, s-ar putea să plâng dacă țipă cineva la mine. Voi face față cu greu lipsurilor, dar merg acolo cu dorința de a reuși”

Amna a debutat în industria muzicală în anul 2012 cu melodia “Tell me why”, un featuring realizat cu Tom Boxer. Single-ul a ajuns în țări precum Spania, Argentina, Tunisia, Armenia sau Polonia.

Comment here