LIFE

Ajutor din China pentru Italia. Experţi şi TONE de echipamente

Un avion din China, cu o echipă de 9 experţi care au luptat împotriva coronavirusului la începutul anului, încărcat cu 30 de tone de echipamente şi materiale sanitare, a sosit pe aeroportul Fiumicino din Roma, transmite Reuters.

Zborul a fost organizat de Crucea Roşie chineză. Printre materialele sanitare trimise se numără zeci de mii de măşti, aparate de ventilaţie artificială, electrocardiografe. Cei nouă experţi, şase bărbaţi şi trei femei, conduşi de vicepreşedintele Crucii Roşii chineze şi de un profesor în reanimare cardio-respiratorie numără medici de terapie intensivă, pediatri şi persoane care au gestionat criza coronavirus în China.

”În această perioadă de mare stres, foarte grea, suntem uşuraţi că am primit acest transport de echipamente. Este adevărat că ne va ajuta doar temporar, dar totuşi este important”, a declarat şeful Crucii Roşii italiene, Francesco Rocca. ”Avem nevoie disperată de aceste măşti chiar acum. Avem nevoie de aparate de ventilaţie, pe care Crucea Roşie le va dona Guvernului”, a mai spus Rocca.

Răspăndirea virusului riscă să copleşească spitalele din Italia şi o parte din stocurile de echipamente riscă să fie epuizate. Potrivit sursei citate, spre deosebire de China, partenerii Italiei din Uniunea Europeană au refuzat la începutul acestei luni cererile Romei de ajutor, pentru că la rândul lor încearcă să facă stocuri de măşti şi alte echipamente pentru a îşi ajuta propriii cetăţeni.

Coronavirusul a apărut în China la sfărşitul anului trecut, iar de atunci a cuprins întreg globul. Italia este acum cea mai afectată ţară din lume după China, cu 1016 decese şi 15.113 cazuri confirmate.

Comment here