LIFE

Aici se ascunde Bill Gates de epidemie! Cum arată vila de 43 de milioane de dolari

Bill Gates (64 de ani) are o avere de 100 de miliarde de dolari şi recent şi-a împlinit un vis care îl urmăreşte de mult timp: a cumpărat cea mai râvnită proprietate din SUA. Vila a costat 43 milioane $ şi e ascunzătoarea de lux perfectă pe timp de pandemie.

Miliardarul Microsoft a cheltuit 43 de milioane de dolari pentru a se muta împreună cu Melinda Gates, 55 de ani, în vila aflată la doar 40 de metri de Oceanul Pacific. Vila principală are o suprafaţă de 540 de metri pătraţi şi conţine un centru spa, sală de cinema, piscină cu pereţi de sticlă, un jacuzzi pentru 10 persoane şi un teren de tenis. Proprietatea, aflată la cea mai râvnită adresă din SUA, 2808 – Ocean Front, Del Mar, California, include o grădină acoperită şi două case pentru oaspeţi.

Vila principală are şase dormitoare şi patru băi, tavanul este din lemn masiv şi pereţii exteriori sunt din sticlă. Terasa este acoperită cu gresie de culoarea nisipului şi decoraţiunile interioare şi mobilierul sunt realizate din diferite esenţe de lemn de stejar. Bill Gates a cumpărat proprietatea de la Madeleine Pickens, fosta soţie a miliardarului texan T. Boone Pickens. Conform revistei Architectural Digest, vila principală are încălzire în podele, sistem de securitate automatizat complet şi un sistem de iluminare şi reglare a temperaturii din interior computerizat.

Casa a fost construită în 1999 şi a fost renovată de soţia miliardarului texan în repetate rânduri, fiind premiată cu diferite prilejuri pentru designul interior. Designerul şi arhitectul care a creat cea mai râvnită proprietate din SUA este Ken Ronchetti. Proprietatea a fost scoasă la vânzare în februarie 2019, însă criza provocată de COVID-19 a obligat-o pe Pickens să lase la preţ aproape 12 milioane şi să scape de ea repede. Bill şi Melinda Gates mai au o casă de 123 milioane de dolari în Medina, Washington şi o fermă în Rancho Santa Fe, California.

Comment here