Nimic nou, până în acest moment, de la Comisia Europeană privind planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia. Adrian Marciuc spune că, dacă nu va fi aprobat, Gorjul va ajunge ca Valea Jiului.
Planul de restructurare și decarbonare a CE Oltenia a fost gândit și structurat pe o perioadă de cinci ani, perioadă în care compania ar trebui să devină viabilă prin eficientizarea operațiunilor și trecerea la resurse regenerabile și mai puțin poluante. Planul presupune un efort financiar de 3,5 miliarde de euro.
Marciuc, vicepreședinte al Federației Univers, speră ca Virgil Popescu să rămână ministru la Energie.
”A făcut niște promisiuni pe care cred că le va onora” explică sindicalistul.
Pentru anul 2021, liderii sindicali din cadrul Complexului Energetic Oltenia au ca obiectiv prelungirea actului normativ care le permite minerilor să iasă la pensie la 55 de ani. Ar dori și creșteri salariale, dar nu par prea convinși că le pot obține, în condițiile în care CEO a estimat pierderi de 1,1 miliarde de lei în 2020.
Nu este foarte clar dacă 2021 va aduce disponibilizări colective la CE Oltenia. Adrian Marciuc spune, însă, că nu va fi de acord să plece angajați din producție, ci doar cei care mai au puțin până la pensie, ori personal din cadrul TESA.
Comment here