Minerit și EnergieMotruStirile Zilei

ACUZAȚII pe tema angajărilor în carierele din Motru

Nicu Bunoaica îi acuză pe Ilie Petrescu și Florinel Țuilă că-și fac propagandă electorală, vorbind de angajări în carierele Roșiuța și Lupoaia.

Liderul Sindicatului Solidaritatea 2013 a reacționat după ce, luni, primarul Comunei Cătunele, Florinel Țuilă, a anunțat, pe pagina de socializare, că la cele două unități miniere din zona Motru se fac angajări în producție.

Nicu Bunoaica îl contrazice pe edil. Spune că nu poate fi vorba de așa ceva, având în vedere că șefii companiei miniere lucrează la un program de restructurare. În plus spune că și Ilie Petrescu ar promite angajări. Fostul senator a anunțat că va candida din partea ALDE la Primăria Motru.

“ Domnii Țuilă și Ilie Petrescu își fac propagandă electorală. Nu fac ei angajări. Soarta companiei este trasată deja”, spune sindicalistul de la Lupoaia.

Florinel Țuilă spune că nu-și face propagandă electorală. Ediul zice că a anunțat că se fac angajări la carierele din Motru, ca să știe cât mai multă lume, pentru a exista trasnparență. Țuilă îl acuză, la rându-i, pe Nicu Bunoaica că le promite de ani de zile inclusiv unor oameni din comuna sa că-i angajează în unitățile miniere, însă nu s-a întâmplat nimic în acest sens.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here