Minerit și EnergieStirile ZileiTârgu-Jiu

A trimis peste 100 de adrese la ministere privind condițiile de lucru din CE Oltenia

Peste 100 de adrese au fost trimise doar de Nicu Bunoaica, la Ministerele Energiei și Muncii, în care au fost semnalate condițiile de lucru inumane din cadrul Complexului Energetic Oltenia.

”În adrese am prezentat condițiile de lucru, sunt dosare întregi. Am trimis documente de la Medserv Min, mă îngrozeam ce boli vedeam acolo” a declarat președintele Sindicatului Solidaritatea 2013, în emisiunea Interviurile Infinit FM.

Bunoaica le-a semnalat responsabililor din guvern inclusiv probleme legate de transportul minerilor.

Tancheta care s-a răsturnat la Jilț Sud nu era pentru transportul oamenilor, dar minerii au relatat că în așa ceva circulă de ani de zile. Nicu Bunoaica a afirmat că în cariere nu sunt drumuri iar aspectul este unul selenar.  

Comment here