LIFE

A început producţia sezonului 3 din „The Witcher”

Producţia pentru sezonul 3 din „The Witcher” a început cu distribuţia principală formată din Henry Cavill (Geralt din Rivia), Anya Chalotra (Yennefer din Vengerberg) şi Freya Allan (Prinţesa Cirilla din Cintra).

Pentru a sărbători acest moment, Netflix a lansat o imagine din culisele primei zile de filmare.

În timp ce conducătorii, magicienii şi monştrii continentului se luptă pentru a o captura, Geralt o ascunde pe Cirilla din Cintra, hotărât să-şi protejeze familia proaspăt reunită împotriva celor care ameninţă să o distrugă. Preocupată de pregătirea magică a lui Ciri, Yennefer îi conduce pe cei doi la fortăreaţa protejată Aretuza, unde speră să descopere mai multe despre puterile neexplorate ale fetei; în schimb, descoperă că au aterizat pe un câmp de luptă al corupţiei politice, magiei negre şi trădării. Trebuie să riposteze, să pună totul în joc sau riscă să se piardă unul pe celălalt pentru totdeauna.

Producători executivi sunt: Tomek Baginski, Jason F. Brown, Sean Daniel, Mike Ostrowski, Steve Gaub şi Jarosław Sawko. 

Comment here