Din JudetStirile Zilei

A furat un aparat de păcănele și a condus fără permis. ”M-am supărat rău de tot! ”

Un aparat de păcănele a fost furat, marți, dintr-un bar din Dănești de față cu alți clienți ai localului, fără să se opună cineva.

Cel acuzat de furt este un localnic supărat după ce, luni seara, a pierdut circa 2000 de lei la mașinăria de la care spera să câștige. Bărbatul,  pe nume Ilie Avram, a scos aparatul din priză și a plecat cu el, pe un câmp unde l-a spart, deși bărmănița Daniela Simionescu a încercat să-l oprească.

Patronul Ion Pera, sosit în mare grabă la barul său, a încercat să discute cu individul care i-a furat aparatul de păcănele, dar n-a avut cu cine să se înțeleagă.  

Polițiștii au stabilit că aparatul a fost urcat într-o mașină și dus la marginea satului, unde a fost spart cu o rangă. Acum, Ilie Avram este acuzat de comiterea infracțiunilor de furt, distrugere, conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, precum și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Bărbatul a explicat că a luat pe sus aparatul de păcănele pentru că s-a enervat că a pierdut suma de 2000 de lei.

Comment here