Stirile ZileiTârgu-Jiu

A fost panică la STADION! Centru de carantină la HOTEL, activitățile a 1000 de sportivi aproape suspendate

A fost panică, miercuri seară, la stadionul din Târgu-Jiu, printre sportivi și antrenorii care-și desfășurau acolo activitatea. Personal medical în combinezoane, polițiști și jandarmi și-au făcut apariția, escortând români reveniți în țară din Italia. Așa s-a aflat că hotelul de la stadion este unul dintre centrele de carantină din județ. Nici în plină criză nu dispar disputele dintre autorități. Primarul Marcel Romanescu a sesizat organele statului, după ce Aparegio a trimis adrese de debranșare către mai multe asociații de proprietari din Târgu-Jiu.

A fost panică la stadion miercuri seară. Oficialii de la Pandurii s-au speriat când au văzut personalul medical în combinezoane. În primă fază, nu s-a știut ce se întâmplă, apoi s-a aflat că este vorba despre români reveniți în țară care vor sta în carantină în hotel.

Camilian Floroiu, director sportiv al clubului Pandurii Lignitul Târgu-Jiu, spune că a fost suspendată pregătirea grupelor de copii și juniori. Cât despre echipa mare, încă nu se știe dacă se va mai antrena pe stadion.

Floroiu și-a dat seama că epidemia de coronavirus nu mai trebuie tratată în glumă.

Nici la Sala Sportului din Târgu-Jiu nu se mai desfășoară activitate sportivă. Directorul Clubului Sportiv Municipal, Robert Bălăeț, a fost surprins să afle că hotelul de la stadion este centru de carantină.   

Și la Clubul Sportiv Pandurii s-a făcut ședință după ce s-a aflat că hotelul de la stadion este centru de carantină. Directorul Mihai Prunariu spune că atleții se pregătesc în Parcul Central.

Primăria Târgu-Jiu se va ocupa de asigurarea hranei, a lenjeriei și altor lucruri necesare persoanelor aflate în carantină. Marcel Romanescu.

În plină criză a apărut un nou scandal. Primarul Romanescu a pus, din nou, tunurile pe conducerea Aparegio, care a trimis adrese de debranșare de la rețeaua de apă către asociațiile de proprietari datornice.  

Viorel Caragea cere să fie făcute verificări în instituțiile publice și după ce se fac dezinfecții. În privința locurilor de carantină, crede că populația trebuie informată corect și evitate știrile false.  

Comment here