Ultima Ora

22:52 CNN anunță că a intrat în teste primul vaccin pentru coronavirus

Firma americană de biotehnologie Moderna a trimis un vaccin experimental pentru Covid-19 cercetătorilor guvernului Statelor Unite, la numai şase săptămâni după ce a început să lucreze la imunizare, relatează CNN.

Testele iniţiale pentru posibilul vaccin ar putea începe în aprilie, dar procesul de testare şi aprobările ar putea dura cel puţin un an, informează news.ro. Moderna a anunţat, luni, că primul set din noul vaccin, numit mRNA-1273, a fost trimis la National Institute of Allergy and Infectious Diseases (NIAID). Acţiunile companiei, care are sediul lângă Boston, au crescut, marţi, cu 15%, la bursa din New York.

Moderna a anunţat că primele fiole cu vaccinul experimental vor fi folosite într-un studiu de Faza 1 în Statele Unite, fază care implică de obicei testarea unui vaccin pe un număr mic de oameni sănătoşi. Directorul NIAID, Anthony Fauci, a declarat că un test clinic ar putea începe la sfârşitul lunii aprilie, acesta fiind primul pas pentru producerea unui vaccin disponibil pentru a fi utilizat.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here