Ultima Ora

22:33 Târgu-Jiu: Lucrări reluate în cartierul Narciselor

Viceprimarul Târgu-Jiului, Bogdan Bejinaru, a anunțat, marți, că au fost reluate lucrările la străzile din cartierul de locuinţe ANL şi sociale Narciselor.

În maximum două săptămâni, va fi turnat primul strat de covor asfaltic, anunţă viceprimarul. De ani de zile, localnicii au fost obligaţi să meargă prin noroi la fiecare ploaie sau după fiecare topire a zăpezii.

“S-au reluat deja lucrările în Cartierul Narciselor, profitând de vremea frumoasă, în așa fel încât, în două săptămâni, să turnăm și primul covor asfaltic. M-am asigurat, astăzi, că totul este în ordine și că se va respecta termenul stabilit pentru finalizarea lucrărilor. Urmează, de săptămână viitoare, să începem activitatea și în zonele Cerna și Siretului, așa cum am promis în campania electorală”, a notat, pe pagina de socializare, Bogdan Bejinaru.

Comment here