Ultima Ora

22:09 “Portocală” acuză că Ponta a primit 2,5 milioane de dolari de la Sebastian Ghiță. REACŢIA fostului premier

Fostul procuror DNA Mircea Negulescu, în prezent cercetat pentru falsificare de probe în două dosare, afirmă, într-un interviu pentru Realitatea TV, că Victor Ponta ar fi primit 2,5 milioane de dolari de la Sebastian Ghiță și susține că se încearcă reducerea sa la tăcere. În replică, Victor Ponta afirmă că „zdrențele trebuie să stea la închisoare”, notează Hotnews.

“În campania pentru prezidențiale, unde a candidat domnul Iohannis împreună cu un alt domn, domnul Victor Ponta a beneficiat de 2,5 milioane de dolari de la domnul Sebastian Ghiță, prin niște firme din Ploiești, n-aș vrea să dau numele acum, dar credeți-mă că le știu, ca să aducă în România doi consultanți politici de la prestigioasele firme de specialitate Podesta și 370 Revolution (…) și l-au consultat pe domnul Ponta în toată campania electorală. Bineînțeles că a pierdut”, spune fostul procuror, în interviul pentru Realitatea TV.

Acesta afirmă că Sebastian Ghiță „voia să ajungă ministrul Tehnologiei” pentru a putea avea „toate contractele IT din Romania”.

“Ghiță a plătit din Team Net și Asesoft banii ăștia. Și ca să-i poată plăti a creditat o societate comercială. A dat credit unei societăți care era tot a lui, din banii aceia creditați societatea comercială i-a dat pe altă firma și banii au plecat în SUA. (reporterul îl întreabă dacă poate fi ușor găsită urma banilor) Da, doar să vrea cineva să-i vadă. (…) Nu vrea nimeni să vadă banii ăia, e simplu”, a acuzat acesta.

Întrebat de ce a decis să vorbească public despre aceste lucruri, Mircea Negulescu a răspuns: “Pentru că am crezut că e mai bine să nu vorbesc, dar acum îmi dau seama că trebuie să vorbesc, pentru că oamenii trebuie să știe ce s-a întâmplat într-adevăr și de ce a trebuit să stau eu acolo 21 de zile, ca să fiu redus la tăcere, asta se dorea. Acum m-am hotărât să vorbesc și o să vă spun niște lucruri interesante pentru telespectatori, pentru cetățeni, pentru președintele României. Că nu știe anumite lucruri și vreau să le afle acum”.

Negulescu mai spune că se simte „intimidat” și că se încearcă reducerea sa la tăcere: „Vă dați seama, cum aș putea să fiu altfel decât intimidat?! Nu? Pentru că trebuie să fiu redus la tăcere! Asta este problema, da? Pentru că am făcut o serie de anchete și am aflat niște adevăruri, pe care oamenii nu trebuie să le cunoască”.

Victor Ponta i-a dat replica pe Facebook, afirmând că „zdrențele trebuie să stea la închisoare”.

„PRO România contează din ce în ce mai mult pe scena politică / pentru că votăm Moțiunea de Cenzurp contra Guvernului Orban / pentru că luptăm în Alegerile Locale şi nu facem blaturi cu tot felul de baroni şi lipitori conectate la bani publici! Mafia reacționează aşa cum a făcut mereu : Un interlop – Portocală Negulescu- este scos la televizor de niște infractori – pentru banii murdari dați de Guvernul Orban care se teme de PRO România / după Dragnea, Portocală şi alți pungași probabil o sa-l scoată si pe Dincă ucigașul să ne înjure! Zdrențele trebuie să stea la închisoare – şi în România trebuie să se facă, până la urmă, DREPTATE !!! Noi suntem Pro România – şi ținem doar cu România!”.

Mircea Negulescu a scăpat, joia trecută, de arestul preventiv și a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Decizia a fost luată de Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce Negulescu a contestat măsura arestului preventiv. Mircea Negulescu se afla în arest preventiv din data de 23 iulie.

Mircea Negulescu a fost reținut de procurorii Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie pe data de 16 iulie, fiind acuzat că a falsificat probe în două dosare pe care le-a instrumentat. Inițial, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii Secției Speciale și a dispus în schimb măsura controlului judiciar, atât pentru Mircea Negulescu, cât și pentru ofițerul de poliție judiciară Mihai Iordache. Pe 23 iulie, instanța supremă a decis arestarea preventivă a fostului procuror DNA Ploiești.

Mircea Negulescu este acuzat de săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care cercetare abuzivă, influențarea martorilor, fals intelectual, abuz în serviciu, dar și constituirea unui grup infracțional organizat. Negulescu ar fi “ticluit” – cu ajutorul unui ofițer de poliție judiciară, și el reținut și inculpat – “întregul material probator administrat în două dosare aflate în instrumentarea DNA Ploiești, cu scopul învinuirii pe nedrept a unor persoane”. Una dintre cauze este dosarul “Tony Blair”, pe care Mircea Negulescu l-a instrumentat în calitate de procuror la DNA Ploieşti și în care au fost puși sub urmărire penală, în 2016, fostul premier Victor Ponta și fostul parlamentar PSD Sebastian Ghiță. De asemenea, el ar fi determinat martori, “prin corupere, prin constrângere sau prin alte fapte cu efect vădit intimidant, să dea declarații mincinoase în cele două dosare” sau să facă “denunțuri cu privire la existența unor fapte prevăzute de legea penală, cunoscând că acestea sunt nereale”.

Comment here