Ultima Ora

22:00 Fost șef din CE Oltenia, 4 ani cu executare

Fostul șef al Diviziei Miniere, Daniel Antonie, are de executat o pedeapsă de 4 ani de închisoare. El a fost condamnat, luni, de Curtea de Apel Craiova la 3 ani de detenție, dar magistrații au luat în considerare și o condamnare anterioară, tot de 3 ani, dar cu suspendare.

Dosarul vizează modul în care Complexul Energetic Oltenia a achiziționat, în urmă cu 7-8 ani, truse sanitare și furtun pentru hidranți la prețuri supraevaluate. Furnizorul acestor produse a fost o firmă care a fost și ea trimisă în judecată de procurorii DNA, dar față de care judecătorii au încetat acum procesul penal întrucât aceasta nu mai există.

În dosar au mai fost judecați alți trei inculpați, respectiv Vasile Ghimiș, Daniel Giurcău și Florin Temelie. Toți au primit pedepse cu suspendare, dar Ghimiș și Giurcău mai sunt inculpați într-un alt dosar pentru acuzații similare. Prejudiciul estimat inițial de anchetatori a fost de  415.000 lei, dar acum inculpații au fost obligați să despăgubească CE Oltenia cu suma de aproape 73.000 de lei.

Comment here