Ultima Ora

22:00 Incendiu la un camion cu lemne

Pompierii militari au intervenit, joi seara, la Arcani pentru a stinge un incendiu izbucnit la cabina unui camion încărcat cu lemne. Șoferul a reușit să se salveze la timp, dar din mașina pe care o conducea nu a mai rămas mai nimic.

„Am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un camion încărcat cu lemne pe DN 67D pe raza localității Arcani. La fața locului s-au deplasat doua autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu și o autospecială de lucru cu apă și spumă din cadrul Gărzii de Intervenție Tismana. La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la capul tractor. Colegii noștri au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite, fiind salvate cele doua remorci încărcate cu lemne. Cauza probabilă a incendiului o reprezintă un cablu electric defect sau neizolat corespunzător!” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim.

Comments (1)

Comment here