Ultima Ora

21:59 DECIZIE: Stimulentul de risc, acordat și în timpul stării de alertă

Stimulentul de risc, de 2.500 de lei, va fi acordat și pe perioada stării de alertă personalului implicat în tratarea cazurilor de coronavirus, inclusiv acolo unde sunt suspiciuni. Banii vor fi primiți și de angajații de la Ambulanță. Proiectul a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz. Au votat “pentru” 234 de deputaţi, 71 au votat “împotrivă”, iar 3 s-au abţinut.

“Se aprobă acordarea unui stimulent de risc, în cuantum de 2.500 lei brut pe lună, pe perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă, din fondul de salarii al unităţii angajatoare, prin transferuri din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate sau, după caz, de la bugetul de stat, de la titlul VI ‘Transferuri între unităţi ale administraţiei publice’ sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite, pentru următoarele categorii: personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar, inclusiv personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare şi personalul paramedical, inclusiv cel din structurile civile, precum şi personalul operativ de intervenţie în teren din serviciile de ambulanţă judeţene şi al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor suspectaţi şi/sau diagnosticaţi cu COVID-19”, prevede proiectul adoptat.

Actul normativ mai prevede că respectivele categorii de persoane beneficiază de un singur stimulent de risc, acordat lunar, pe durata stării de urgenţă şi a stării de alertă, chiar dacă acestea îşi desfăşoară activitatea în una sau mai multe unităţi angajatoare.

 

Comment here