Ultima Ora

21:52 Osemintele Reginei Elena vor fi repatriate. Doliu timp de 3 zile

Casa Regală a anunțat programul funeraliilor reginei mamă, Elena. Rămășițele vor fi aduse din Elveția peste 2 săptămâni cu o aeronavă militară, iar cortegiul va merge direct la Curtea de Argeș.

Aducerea în țară a rămășițelor reginei mamă Elena este o împlinire a dorinței Regelui Mihai, de a-și petrece eternitatea alături de cea care i-a fost alături în cele mai dificile momente. Familia Regală anunță doliu timp de 3 zile, pe 18, 19 și 20 octombrie.

Regina mamă Elena a plecat din România pe 3 ianuarie 1948, după abdicarea Regelui Mihai. Înainte de acest episod tragic pentru monarhie, viața să a fost una plină de greutăți și nedreptăți. Elena s-a căsătorit, în 1921, cu principele moştenitor Carol al României care i-a promis un viitor împlinit ca regină a lui. În realitate, din cauza aventurii amoroase a lui Carol cu Elena Lupescu, a avut parte de dezamăgiri şi de umilințe. 

Rămăşiţele reginei Elena vor fi aduse din cimitirul Boix-de-Vaud din Lausanne, unde a fost înmormântată în 1982. Cu o aeronavă militară vor ajunge la București, vineri, pe 18 octombrie. În aceeași zi, cortegiul funerar va ajunge la Curtea de Argeș și va încetini prin orașele prin care va trece. A doua zi, sâmbătă 19 octombrie, va avea loc slujba de reînhumare, iar regina mamă va fi așezată lângă fiul sau, regele Mihai, în necropola regală.


buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here