Ultima Ora

21:50 Ucrainenii îşi fac poze în cimitirul de tancuri ruseşti

Pe drumul dinspre Kiev spre Bucea, o bucată de pământ pârjolit, în mijlocul pădurii, a devenit un fel de atracţie, în ultimele săptămâni. Locul este cunoscut drept cimitirul tancurilor ruseşti. Oamenii, care conduc pe lângă el, se opresc adesea pentru a face fotografii.

Circa 10 tancuri aruncate în aer şi vehicule blindate zac împrăştiate. Ruginite şi deformate grotesc, epavele atrag atenţia multor oameni care trec pe acolo, conform CNN. Blindatele au rămas acolo de când armata ucraineană a reuşit să elibereze zona, care s-a aflat sub ocupaţie rusă timp de câteva săptămâni, în luna martie. Mulţi ucraineni vin acolo pentru a vedea cu ochii lor cum arată o victorie. Unii fac o scurtă oprire pentru a se uita la epavele arse, le examinează si în interior şi fac şi câteva fotografii. 

Comment here