Ultima Ora

21:47 Cluj-Napoca revoluționează transportul în comun. Boc: Până în 2026, întreaga flotă va fi nepoluantă

Un număr de 25 de troleibuze electrice, cu WiFi, senzori 3D şi sistem de numărare a pasagerilor au fost puse în circulaţie, marţi, de Primăria Cluj-Napoca, ajungându-se ca jumătate din flota de transport public a oraşului să fie electrică, nepoluată.

Primarul Emil Boc a declarat, marţi, că administraţia locală îşi propune ca, în 2026, întreg transportul în comun să fie electric.

„Am pus în circulaţie primele 26 de troleibuze din cele 50 achiziţionate de primărie, împreună cu Compania de Transport Public, din fonduri europene, fiind cele mai moderne de pe piaţa europeană şi mondială. Au aer condiţionat şi podea joasă, wifi, sisteme moderne de comunicare în interior, sistem de supraveghere video la interior şi la exterior. Prin această investiţie, 50% din flota de transport public a oraşului este electrică, nepoluantă, obiectivul fiind ca, în 2026, întreaga flotă să fie nepoluantă. Odată cu introducerea în trafic a noilor troleibuze, 66% din flota de transport public de 370 de mijloace – autobuze, troleibuze şi tramvaie – este nouă”, a spus Boc.

Troleibuzele sunt echipate cu sistem de numărare a călătorilor, având un sistem cu senzori inteligenţi 3D şi cu un analizor de date, care permit urmărirea şi înregistrarea numărului de călători transportaţi pe anumite intervale de timp, staţie, linie, număr vehicul. Troleibuzele sunt produse în Polonia, preţul unuia fiind de aproape 3 milioane de lei, cu TVA inclus.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here