Minerit și EnergieStirile Zilei

Reducerea vârstei de pensionare. Concluzia discuțiilor cu ministrul Muncii

Liderii federațiilor sindicale din cadrul Complexului Energetic Oltenia s-au înâlnit, marți, la București, cu ministrul Muncii, Marius Budăi. Principala temă de discuție a fost deblocarea legii de reducere a vârstei de pensionare la 52 de ani în minerit și energie.

Deputatul PSD Mihai Weber a reafirmat, într-un comunicat de presă, că soluția pentru ca minerii și energeticienii să se poată pensiona anticipat este inițiativa legislativă care se află la Senat, urmând ca, în luna februarie, să fie votată și în Camera Deputaților.

”Mă bucur că am reușit să ne așezăm cu toții la aceeași masă pentru a discuta despre problema muncitorilor care lucrează în condiții grele, spre a cărei soluționare ne-am implicat foarte mult. Așa cum le-am transmis și la întâlnirea care a avut loc la Târgu-Jiu, săptămâna trecută, situația își va găsi rezolvarea într-un timp relativ scurt. Proiectul de completare a Legii nr. 197/2021 a trecut deja de Senat, iar odată ajuns în Camera Deputaților va fi supus votului parlamentarilor și transmis spre promulgare. Acest lucru se va întâmpla la începutul sesiunii parlamentare din luna februarie. Colegii din parlament și-au luat angajamentul ferm că vor susține acest proiect, astfel încât Legea nr.197/2021 să poată fi aplicată în interesul angajaților din Complexul Energetic Oltenia, dar și din alte unități în care oamenii muncesc în condiții grele”, a declarat președintele PSD Gorj.

Comment here