Ultima Ora

21:28 Proteste şi la Târgu-Jiu

Un protest spontan faţă de noile restricţii impuse de autorităţi are loc, în această seară, şi la Târgu-Jiu. Oamenii au scandat “Libertate” şi “Veniţi cu noi” şi au încins Hora Unirii.

Sute de persoane s-au strâns în Piaţa Prefecturii, o parte angajate în HoReCa. Protestatarii au criticat noile restricţii, considerându-le aberante.

Valul de reacții vine în contextul noilor limitări impuse de guvern, care interzic circulația după ora 22:00 și închiderea magazinelor la ora 18:00, în funcție de rata de infectare de la nivelul localităților. Românii au ieşit în stradă, luni seară, în marile oraşe din ţară scandând „Libertate!“, „Jos Arafat!“, „Demisia!“, „Arafat, nu uita, România nu-i a ta!“, „Jos cu mascarada!“, „Hoţii!“, „Jos Iohannis!“ sau „Ieşiţi din casă, dacă vă pasă!”.

În mare parte, oamenii cer libertate pentru industria ospitalităţii, grav afectată de restricţiile asociate cu pandemia.

Comment here