Ultima Ora

21:24 Rovinari: Au început lucrările de modernizare a iluminatului public

La Rovinari au început lucrările de modernizare a iluminatului public. Primele lămpi cu led au fost montate deja și vor funcționa începând de miercuri seară.

Investiţia este realizată din fonduri europene. Valoarea lucrărilor depăşeşte 8 milioane de lei. Proiectul vizează două obiective: scăderea cu 41,7% a gazelor cu efect de seră și scăderea cu peste 40% a consumului de energie electrică, față de perioada anterioară implementării proiectului. Vor fi montate peste 1000 lămpi cu led, 700 de stâlpi, iar rețeaua, deja existentă, va fi extinsă cu aproximativ 1,2 kilometri.

“Pe lângă beneficiile economice, întregul sistem de iluminat va fi controlat printr-un sistem integrat de dimming și telegestiune, ce va permite controlul de la distanță, identificarea rapidă a defectelor, precum și stabilirea intensității luminii în funcție de condițiile meteo. Termenul de finalizare a proiectului este de 17 luni, însă lucrările ar putea fi încheiate mult înainte de termen dacă lucrurile vor decurge normal” spune primarul Robert Filip.

Comment here