Ultima Ora

21:16 Fostul deputat Văcaru, funcţie importantă în Pro România

Fostul deputat Alin Văcaru, coordonatorul Pro România Gorj, a fost numit, marți, secretar general interimar al partidului. Decizia a fost luată în cadrul Biroului Executiv al Pro România.

„Conducerea partidului a analizat și discutat, în toată această perioadă, rezultatele alegerilor parlamentare. Decizia unanimă a fost să rămânem consecvenți în a fi de partea cetățenilor, urmând să comunicăm, în perioada următoare, proiectele concrete la care lucrăm în acest sens. Tot astăzi, s-a stabilit că Alin Văcaru, actual secretar general adjunct, va ocupa funcția de secretar general interimar până la următorul congres”, a declarat Victor Ponta, președintele Pro România.

Partidul a mai decis, marți, înființarea unor grupuri de lucru. Astfel, Marian Neacșu va coordona grupul de negociere privind alianțele locale, iar Felix Rache se va ocupa de Grupul Aleșilor Locali. Corina Crețu este responsabilă de grupul de dezbateri ideologice, Adrian Țuțuianu de grupul de analiză privind situația fuziunii cu ALDE, iar Silviu Predoiu de grupul de planificare strategică.

Comment here