Ultima Ora

21:16 Când va fi făcută RECTIFICAREA BUGETARĂ

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că, vineri, în prima zi după moţiunea de cenzură, va avea loc o şedinţă de guvern unde va fi adoptată şi rectificarea bugetară.

„Rectificarea bugetară va avea loc vineri. Vineri vom avea şedinţă de guvern, vom avea rectificarea bugetară şi mai multe acte normative atât de aşteptate în întreaga ţară”, a spus Viorica Dăncilă, duminică, la Vaslui.

Declarația vine în condițiile în care, joi, va avea loc votul pe moțiunea depusă în Parlament de opoziție la adresa guvernului Dăncilă. Premierul s-a arătat încrezător, din nou, că moțiunea nu va trece.

„Nu am emoţii, moţiunea nu va trece. Mă bazez pe oamenii de bună-credinţă, care ştiu ce înseamnă stabilitate în România”, a spus Viorica Dăncilă.

Pe de altă parte, președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că alţi şapte parlamentari şi-au luat angajamentul de a vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului PSD, alături de cei 237 de semnatari.

Comment here