Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Runcu, a intrat, luni seara, cu cisterna într-un magazin aflat pe raza comunei Drăguțești după ce a încercat să evite un câine. Șoferul a ajuns la spital pentru îngrijri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.
“Din cercetările efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că un bărbat, de 46 de ani, din comuna Runcu, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, format din capul tractor și remorca, pe DE 79 – Drăguțești, din direcția orașului Rovinari spre municipiul Târgu-Jiu, a încercat să evite coliziunea cu un câine, care se afla pe partea carosabilă și a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând pe sensul opus de mers și lovind o autoutilitară, care se afla parcată în afara părții carosabile, ulterior oprindu-se într-un magazin alimentar. În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru investigații medicale amănunțite. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis Inspectoratul Județean de Poliție Gorj.

Comment here