Ultima Ora

20:54 CSM Târgu Jiu a câștigat primul turneu din Cupa României 3×3 masculin

Cupa României 3×3 masculin – ediția 2020 a demarat sâmbătă, la Arena de Baschet din București. Aici s-a desfășurat turneul numărul 1 din cadrul fazei de calificare a celei de-a treia ediții a competiției, organizate sub egida Federației Române de Baschet.

La start s-au aliniat 20 de echipe, repartizate în patru grupe a câte cinci. S-a jucat în sistemul fiecare cu fiecare, câștigătoarele grupelor calificându-se în semifinale. Astfel, BCM U FC Argeș, CSU Pitești, CSM Miercurea Ciuc, Athletic Constanța și CSM Târgu Jiu au avansat în fazele eliminatorii.

Formată din jucători cu experiență în jocul 3×3, Dinamo Știința București a fost învinsă de BCM U FC Argeș Pitești, ratând astfel accesul în fazele superioare. În semifinale, piteștenii au învins Miercurea Ciuc, scor 22-7. În schimb, CSM Târgu Jiu a reușit să o depășească pe Athletic Constanța, formație la care a evoluat Virgil Stănescu, fostul mare baschetbalist și un jucător redutabil de 3×3. Rezultatul final a fost de 21-19.

În finala competiției, CSM Târgu Jiu a depășit pe BCM U FC Argeș, cu scorul de 21-15. Formația învingătoare a jucat în următoarea formulă: Adrian Roșu, Andrei Gheorghe, Alexandru Berca și Alin Borșa. Duminică, tot la Arena de Baschet din București, se desfășoară cel de-al doilea turneu prin prima sesiune a fazei de calificare. Pe 22-23 februarie se vor desfășura două turnee, contând pentru sesiunea a 2-a a fazei de calificare. Turneul final se va desfășura în luna martie.

Comment here