Ultima Ora

20:51 Ștefan: România poate să elaboreze o propunere de modificare a PNRR-ului, motivată de criza energetică

Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Constantin Ștefan, spune că România poate solicita reanalizarea planului de restructurare a Complexului Energetic Oltenia. În opinia sa, energia pe cărbune trebuie păstrată pânâ când grupurile pe gaz vor fi funcționale.

“Potrivit art.21, alin.1 din Regulamentul UE 241/2021, România poate să elaboreze o propunere de modificare a PNRR-ului, motivată de criza energetică şi decizia Europei de a reduce dependența energetică față de combustibilii fosili din Rusia(…). Odată cu adoptarea Legii Offshore s-a creat cadrul fiscal stabil în vederea implemetării investițiilor mari în perimetrele offshore din Marea Neagră. Dacă aceste investiții îşi vor urma parcursul normal şi vor fi duse la îndeplinire fără alte perturbații, în anul 2027 vom putea extrage mai mult gaz decât avem nevoie. Pe lângă aceste investiții, trebuie să construim şi să punem în funcțiune grupurile energetice pe gaz, care au termen de finalizare jumătatea anului 2026. Tocmai când vom vedea fizic că aceste proiecte de investiții sunt finalizate 100%, vom putea discuta care mai este rolul strategic al cărbunelui în asigurarea independenței şi securității energetice în România. Până atunci, trebuie să menținem în funcțiune toate grupurile energetice pe cărbune la CE Oltenia”, a notat, joi, pe pagina de socializare, Constantin Ștefan.

Comment here