Ultima Ora

20:32 Iulian Popescu, după numirea în guvern: Voi avea pârghiile necesare pentru a face lucruri concrete și pentru gorjeni

Iulian Popescu, fostul candidat al Partidului Național Liberal Gorj la funcția de președinte al Consiliului Județean, este, de joi, consilier de stat în cadrul Cancelariei primului ministru.

“Ordinul de numire a mea în funcția de consilier de stat al primului ministru Florin Cîțu a fost publicat în Monitorul Oficial. Am speranța că voi putea să contribui la punerea în aplicare a unor proiecte importante ale Guvernului condus de Florin Cîțu și totodată voi putea ajuta județul Gorj. Am învățat, de ceva vreme, să nu mai zic nu de la început. Atâta timp cât voi avea pârghiile necesare pentru a face lucruri concrete pentru România și pentru gorjeni, voi accepta orice provocare. Din această nouă postură voi gestiona proiecte majore legate de digitalizare și reforma administrației. Le mulțumesc colegilor din PNL pentru încrederea acordată. Sunt sigur că vreau să-mi dedic următorii ani pentru construcția unei politici bazată pe proiecte pentru comunitate, astfel că rămân aproape de Gorj, pentru alte investiții de care județul are nevoie”, a notat pe pagina de socializare Iulian Popescu.

Comment here