Ultima Ora

20:29 Traian Băsescu, internat de urgenţă la Paris

Fostul președinte Traian Băsescu a fost spitalizat în urma unui infarct, au declarat pentru HotNews.ro surse apropiate acestuia. Libertatea a scris că Băsescu este internat într-un spital din Paris.

Potrivit informațiilor prezentate de postul Realitatea Plus și confirmate de surse Libertatea, Băsescu s-ar fi prezentat de urgență la spital cu probleme de inimă, iar medicii au decis că acesta „are nevoie de o intervenție care nu poate fi făcută în țară” și ar fi fost transferat la un spital din Franța. Conform Europa FM, fostul președinte, actual europarlamentar, este spitalizat la Paris după ce i s-a făcut rău la Bruxelles.

Fostul președinte Traian Băsescu (70 de ani) a mai fost internat în trecut în Franța, unde a fost supus unei intervenții pe aortă.

În urmă cu două zile, instanța supremă a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică. Fostul președinte – care în timpul procesului a negat că ar fi fost colaborator al fostei Securităţi – a reacționat printr-un mesaj scurt, după decizia instanței, spunând că se va adresa Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

Comment here