Ultima Ora

20:29 Posibilă FUZIUNE CE Oltenia-Hidroelectrica. Bogdan Badea: N-aş pune merele în curs de îmbătrânire în acelaşi coş cu cele bune

Guvernul Dăncilă ia în calcul o fuziune între CE Oltenia şi Hidroelectrica SA, pentru a ajuta compania de la Târgu-Jiu să-şi achite certificatele de carbon. În aceste zile, preţul unui certificat de CO2 ajunge, în medie, la circa 26 de euro.

Anunţul fuziunii a fost făcut, la începutul acestei săptămâni, de Doru Visan, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei.

“Cea mai bună combinaţie pe care o văd este cărbunele cu Hidroelectrica, o companie nouă al cărei actionar este statul”, a precizat Vişan, citat de Mediafax.

Viitoarea societate ar urma să înglobeze atât Hidroelectrica şi CE Oltenia, cât şi termocentrala de la Paroşeni, care funcţionează cu huilă şi care face parte din Complexul Energetic Hunedoara(CEH). Contactat telefonic de Ziare.com, preşedintele directorarului Hidroelectrica, Bogdan Badea, a declarat că nu vede cum strategia avansată de Executiv ar rezolva problemele majore de la CE Oltenia.

“La acest moment, nu sunt în ţară. Dar vă pot spune că am luat act cu surprindere de acest act normativ care se pregăteşte la Ministerul Energiei. Noi (directoratul Hidroelectrica – n.red.) nu am fost consultaţi cu privire la aceste aspecte. Dar cert este că – indiferent ce soluţie s-ar identifica la nivelul Ministerului Energiei – sunt multe aspecte legislative de care trebuie ţinut seamă. Printre ele, faptul că o societate rezultată din fuziunea CE Oltenia şi Hidroelectrica ar avea poziţie dominantă pe piaţa energiei. Practic, o singură entitate ar produce peste 50% din energie, în România. Iar pentru a putea înfiinţa o astfel de societate, e nevoie de aviz de la Consiliul Concurenţei şi de notificarea Comisiei Europene”, a precizat Bogdan Badea.

Badea a mai spus că nu vede cum o fuziune ar rezolva problemele CE Oltenia.

“Ca membră UE, România şi-a asumat calendarul de decarbonizare. Nu e o noutate că aceste certificate de CO2 se vor scumpi. Aşa că ele ar pune presiune pe entitatea rezultată din fuziune, iar problema nu s-ar rezolva. În plus, n-aş pune merele – haideţi să nu le spunem putrede, dar oricum, în curs de îmbătrânire – în acelaşi coş cu cele bune. S-a mai făcut asta şi s-a demonstrat că nu e o strategie care să dea rezultate bune. Să ne amintim că, la Complexul Energetic Hunedoara, s-a amestecat partea de minerit cu cea de producţie. Şi ambele activităţi au înregistrat probleme, ulterior. Evident că noi, ca management al companiei, vom face o analiză şi le vom prezenta acţionarilor beneficiile şi dezavantajele unor astfel de operaţiuni. Iar dacă analiza va arăta ca fuziunea nu e favorabilă, nu vom putea recomanda această variantă. Chiar şi aşa, evident, acţionarii sunt cei care vor avea de luat o decizie”, a spus Bogdan Badea.

Comment here