Ultima Ora

20:07 GorjOnline: Orgie bahică la şcoală! VIDEO

A fost petrecere stropită cu mult alcool, luni, 9 martie, de “Ziua Bărbatului”, într-o şcoală părăsită din satul Găvăneşti, comuna Băleşti. Cheful a avut loc la inițiativa reprezentantului sătesc în Consiliul Local Bălești, Vasile Andrițoiu. Contactat de Tele3, primarul Mădălin Ungureanu a declarat că nu ştia de eveniment şi că va sesiza organele abilitate.

Contactat de jurnalistul Claudiu Matei, Vasile Andrițoiu a dat răspunsuri ironice, privind petrecerea de la şcoală.

“De ce mă întrebați? Nu scrieți! N-am făcut chef, am studiat! Dumneavoastră ați venit vreodată să faceți curățenie pe la acea școală, fie ea și abandonată? Eu am făcut, am întreținut-o. Nu a fost chefuială, a fost o simplă sărbătoare, care a plouat afară și ne-am băgat înăuntru. Ce vedeți rău în asta? De ce tră’ să știe domn’ primar? Domn’ primar tră’ să știe toate treburile care sunt în comună, că doar nu-i…”, a spus reprezentantul sătesc.

Cât despre gestul chefliilor de a dansa pe scaune, într-o fostă sală de clasă, Andriţoiu a declarat: ”Da, făcea gimnastică. Era la ora de gimnastică”.

Sunat de postul de televiziune Tele 3, primarul comunei Băleşti, Mădălin Ungureanu, a declarat, marţi seară, că nu ştia de cheful de la şcoală.

“Eu acum vă aud de aşa ceva. Este o şcoală dezafectată care a găzduit muncitori care au lucrat la canalizare. Andriţoiu nu este omul meu de încredere. Este regretabil să faci distracţie într-o şcoală fie ea şi dezactivată! Voi face comisie de anchetă şi voi sesiza organele abilitate. Sunt dezamăgit!” a declarat edilul.

Comment here