Ultima Ora

20:05 Florin Cârciumaru: Nu am trădat niciodată PSD

Fostul primar al Târgu-Jiului, Florin Cârciumaru, a dat asigurări, joi seară la un post local de televiziune, că nu există niciun fel de înţelegere cu PNL în perspectiva alegerilor locale.

“Am văzut comentarii pe tema că lupta pentru Târgu-Jiu este deja tranşată, în sensul că PSD ar avea o înţelegere cu PNL de genul Cosmin Popescu să fie sută la sută preşedintele Consiliului Judeţean iar, la Târgu-Jiu, Marcel Romanescu să aibă câştig de cauză. Nu este nimic adevărat” a declarat senatorul PSD.

“Florin Cârciumaru n-a trădat niciodată PSD, dovadă stau cei 16 ani cât am condus PSD Gorj. De fiecare dată am câştigat cele 5 mandate cu procente foarte mari, dacă aveam de gând să plec, plecam. Fiind un primar de 70-80% am primit foarte multe propuneri, dar niciodată nu am trădat acest partid. Am intrat în politica mare cu PSD, când mă retrag, mă retrag din acest partid. Nici vorbă ca, alături de Mihai Weber şi Cosmin Popescu, să formăm o echipă care să trădeze acest partid” a declarat fostul primar al municipiului.

Cârciumaru a mai afirmat că va fi greu pentru PSD să recâştige Primăria Târgu-Jiu dar candidatul desemnat, Ciprian Florescu, are “notorietate, personalitate, comunicarea la el acasă” şi nu crede că ar fi fost în PSD alt candidat mai bun ca fostul prefect de Gorj.

Comment here