Ultima Ora

20:03 Iohannis, optimist înaintea MOŢIUNII. Vrea guvern PNL

Klaus Iohannis s-a declarat încrezător că Guvernul Dăncilă va fi demis la moțiunea de cenzură de joi, afirmând că noua echipă de la Palatul Victoria trebuie să fie construită în jurul PNL.

„Vreau să fie foarte clar ca să nu capete glas cârcotașii: îmi doresc foarte mult ca moțiunea să fie încununată de succes. Acest guvern eșuat, în derută trebuie să plece acasă, iar voi sunteți cei în jurul cărora se va construi un guvern de tranziție până la parlamentare” a spus, miercuri seara, președintele, la reuniunea liberalilor din București și Ilfov.

Șeful statului a lansat din nou un atac dur la adresa PSD.

„Au realizat ceva inimaginabil, o involuție a României într-o perioadă în care am fi avut atâtea șanse de dezvolatare. Am fi putut, dacă nu ne-ar fi împiedicat acest PSD, să fim în același rând cu marile nații ale Europei. PSD a intrat, din prima zi de guvernare, pe contrasens cu românii. Nu-mi place să mă laud dar, dacă tot ne-am uitat la filme video (de prezentare a președintelui -n.r.) pe cei doi elefanți de la început i-am alungat. Nici amnistie și grațiere n-au reușit, nici codurile penale n-au reușit să le strice cum și-au imaginat. Nu pentru că le-a venit mintea la cap, m-am suit eu în capul lor. A mai rămas treaba cu secția specială de rezolvat, o s-o rezolvăm și pe asta”, a spus Iohannis, amintind despre protestul din 10 august, când „PSD-iștii au încercat să se răzbune pe români”.

Lasă un răspuns la 20:03 Iohannis, optimist înaintea MOŢIUNII. Vrea guvern PNL : Stiri in Gorj Anulează răspunsul