Campanie inedită pornită de Ilan Laufer, preşedintele Platformei Social Liberale, prezent luni seară, la Târgu-Jiu. Fostul ministru lansează o inițiativă care să promoveze egalitatea între bărbați și femei, în politică. Laufer s-a fotografiat sub Poarta Sărutului alături de un coleg de partid, purtând fiecare pe umeri câte o colegă.
Laufer le lansează tuturor liderilor de partide din România provocarea să facă la fel ca el. Ar vrea să o vadă pe Raluca Turcan pe umerii lui Ludovic Orban și pe Olguța Vasilescu pe umerii lui Marcel Ciolacu. Călin Popescu Tăriceanu este provocat să o susțină pe Norica Nicolai, iar Traian Băsescu pe cine vrea el.
”În ultima zi a Turului României 10 în 10, le-am ridicat pe umeri pe colegele noastre, Sabina Ciuluși Bochiș Andrada, pentru a promova egalitatea de gen în politică. Dăm mai departe acest #KissBucketChallenge către șefii din politica românească și îi invităm să arate că un lider trebuie să-și ajute colegii să se ridice cât mai sus.
Nominalizăm următorii lideri:
- Ludovic Orban pe Raluca Ţurcan
- Marcel Ciolacu pe Olguța Vasilescu
- Rareș Bogdan pe Alina Gorghiu
- Dan Barna pe Clotilde Armand
- Victor Ponta pe Ioana Petrescu
- Dacian Cioloș pe Cosette Chichirău
- Călin Popescu Tăriceanu pe Norica Nicolai
- Traian Băsescu pe cine vrea el
Aveți șapte zile. Start cronometru!” se arată în postare.
[…] Vezi articol pe Radio Infinit […]