Ultima Ora

19:46 Iohannis, ÎMPOTRIVA desfiinţării PNDL

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că Programul Naţional de Dezvoltare Locală trebuie reconfigurat şi în niciun caz desfiinţat, astfel încât să fie transparentizate şi bine gestionate fondurile publice.

„Am susţinut, în repetate rânduri, că dezvoltarea comunităţilor locale nu poate fi realizată în absenţa fondurilor, care nu doar că trebuie să fie suficiente pentru a acoperi nevoile de pe plan local, ci trebuie să aibă şi o alocare predictibilă. Exemplul ultimilor ani ne-a arătat ce rezultate dezastruoase se pot genera prin politici care nu ţin cont de aceste premise esenţiale. Bugete construite nerealist, ignorarea unor reguli elementare privind finanţele publice, subfinanţarea cronică a necesarului de investiţii, fonduri alocate după bunul plac al puternicilor zilei, toate aceste practici au blocat pur şi simplu dezvoltarea comunităţilor”, a afirmat Klaus Iohannis, luni, la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România.

Şeful statului a adăugat că perioada dilentatismului şi a incompetenţei Guvernului PSD s-a încheiat.

„Acea perioadă, marcată de incompetenţă şi diletantism, s-a încheiat, în sfârşit. Actualul Guvern nu doar că a crescut alocările pentru acest an, dar are, ca priorităţi, dezvoltarea rurală, sprijinirea comunităţilor locale prin programe finanţate atât de la bugetul de stat, cât şi din fonduri europene, modernizarea şi eficientizarea administraţiei publice locale. Eu sunt sigur că procesul de reformare şi modernizare va intra în linie dreaptă imediat ce vom avea o majoritate parlamentară care să reflecte voinţa cetăţenilor şi îmi doresc ca acest lucru să se întâmple cât mai repede”, a completat Iohannis.

Preşedintele României a mai spus că a susţinut întotdeauna reformarea şi modernizarea administraţiei locale.

„Eu sunt sigur că procesul de reformare şi modernizare va intra în linie dreaptă imediat ce vom avea o majoritate parlamentară care să reflecte voinţa cetăţenilor şi îmi doresc ca acest lucru să se întâmple cât mai repede. În acest program de modernizare, satul românesc este o componentă esenţială, iar una dintre priorităţi este ca marile programe naţionale de investiţii în mediul rural să fie reconfigurate, astfel încât să existe o transparentizare a acestora şi o gestionare corectă a fondurilor publice”, a mai subliniat preşedintele Iohannis.

Şeful statului a mai declarat că prin PNDL au fost multe proiecte reuşite, bine implementate de primari.

„Foarte mulţi dintre dumneavoastră aţi implementat, în comunele pe care le reprezentaţi, proiecte finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Şi au fost bani mulţi, uneori, şi proiecte reuşite în multe cazuri. Banii investiţi eficient înseamnă întotdeauna dezvoltare, însă nu trebuie să trecem cu vederea neajunsurile acestui program. Tocmai de aceea, spun răspicat: acest program trebuie regândit, nicidecum desfiinţat. Nu cred că este nimeni în această sală care doreşte să mai asistăm la acordarea banilor pe criterii politice sau la decontarea unor lucrări fictive sau prost realizate. Risipa banilor publici trebuie stopată definitiv, iar acest lucru se poate realiza printr-o abordare coerentă şi responsabilă”, a conchis Klaus Iohannis.

Comment here