Ultima Ora

19:42 Alegerea primarilor în două tururi, RESPINSĂ în Comisia de Administraţie

Comisia pentru Administraţie Publică a Camerei Deputaţilor a respins, marţi, proiectul de lege iniţiat de USR privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Au fost 9 voturi “pentru” şi 15 “contra”.

Raportul Comisiei pentru Administraţie este preliminar, urmând să se pronunţe şi Comisia de Buget a Camerei Deputaţilor, pentru că pe acest proiect sunt sesizate ambele comisii, iar apoi va merge în plenul Camerei, a precizat preşedintele comisiei, liberalul Florin Roman.

Deputatul USR Tudor Benga, iniţiator al legii, a spus că proiectul ar crea premisele pentru o reprezentativitate reală a primarilor: “Discutăm o problemă de reprezentativitate. Sunt primari aleşi în oraşe mari, cu mai puţin de 10-20% din totalul alegătorilor”.

Adoptarea proiectului privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin a fost cerută de mai multe ori de USR si PMP, acest lucru fiind prevăzut şi în acordurile politice încheiate de cele două formaţiuni politice cu PNL.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here