Ultima Ora

19:41 Când am putea ieşi din case? Ce spune Rafila

Alexandru Rafila susține că oamenii ar putea ieşi din casă în mai: ,,Eu cred că după data de 15 mai”.

„Atenţie, nu distanţarea socială să nu mai fie necesară, o reducere a măsurilor legate de distanţarea socială, dar multe din elemente, de exemplu organizarea de mari manifestări, vor fi probabil pentru mai mult timp în vigoare”, a spus Rafila, la Digi 24.

Acesta a adăugat că România va face parte dintr-un studiu internaţional pentru testarea unui medicament.

,,E un medicament etiologic, deci care tratează cauza bolii, singurul de fapt care există disponibil în momentul de faţă şi unde există speranţe legate de o bună eficacitate. E vorba despre un medicament dezvoltat în SUA şi noi o să fim parte a unui studiu internaţional, în care mai sunt vreo 20 de ţări din întreaga lume, în care se vor testa comparativ scheme terapeutice uzuale, le ştiţi foarte bine, antivirale utilizate în infecţia HIV, cu interferon, cu hidroxiclorochină, în paralele cu acest medicament. Vor fi loturi de pacienţi şi scopul este să observăm un câştig terapeutic net în favoarea acestui medicament etiologic şi atunci, probabil, şi compania americană va putea într-un timp relativ scurt să-l autorizeze pentru producţie şi pentru punere pe piaţă, într-un interval de câteva luni”, a spus Rafila.

Comment here