Ultima Ora

19:37 Nelu Tătaru: Mai avem 2-3 săptămâni în care vom creşte ca număr de cazuri

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, miercuri, la Sibiu că urmează încă două-trei săptămâni în care va creşte numărul cazurilor de COVID-19, vor exista şi decese, motiv pentru care populaţia trebuie să se protejeze.

“O evoluţie fulminantă ţine foarte mult de această izolare voluntară. Ştiu că este greu. (…) Ţin să menţionez încă o dată, ne interesează siguranţa personalului medical, un personal medical care trebuie să rămână în linia întâi, dar în acelaşi timp ne interesează şi acele precauţii pe care personalul medical sau cetăţeanul trebuie să le respecte. Nu renunţăm, nu relaxăm, tocmai pentru acest hop care va veni şi trebuie trecut. Menţionez că mai avem două-trei săptămâni în care vom creşte ca număr de cazuri. Vor exista şi decese, dar trebuie să le gestionăm în limita în care putem gestiona o pandemie, cu un duşman, dacă pot spune aşa, necunoscut, care are în acest moment doar un tratament simptomatic, în evaluare, până la descoperirea unui vaccin”, a spus Nelu Tătaru.

Comment here