Ultima Ora

19:27 Rujan, în locul lui Cârciumaru pe lista pentru Senat? Ciolacu decide

Social-democraţii gorjeni n-au stabilit, în şedinţa de luni, listele pentru alegerile parlamentare. În presă au apărut, însă, informaţii pe surse referitoare la o posibilă plasare a fostului prefect de Gorj, Cristinel Rujan, pe primul loc la la Senat, în defavoarea lui Florin Cârciumaru.

Anca Borduşanu, secretar general al PSD Gorj, a declarat, la un post local de televiziune, că în şedinţa de luni au fost prezentate, în ordine alfabetică, persoanele care şi-au exprimat intenţia de a candida.

“Preşedintele Mihai Weber va merge cu listele la Bucureşti, abia marţi seară târziu putem vorbi despre persoanele aflate pe liste. Decizia aparţine centrului, preşedintelui Marcel Ciolacu. Pot fi luate măsuri care pot aduce schimbări pe liste” a declarat Borduşanu.

Social-democrata a fost întrebată şi despre o posibilă plecare din partid a senatorului Florin Cârciumaru, în situaţia în care centrul va decide ca primul loc la Senat să fie ocupat de Cristinel Rujan.

“Florin Cârciumaru nu a spus că va pleca la alt partid, nu a avut o astfel de susţinere. La cum îl ştiu pe domnul senator, este un om de echipă, un social-democrat înverşunat. Nu-l văd părăsind PSD şi îndreptându-se către altă formaţiune politică” a comentat Borduşanu.

Joi, 22 octombrie, este ultima zi de depunere a candidaturilor pentru alegerile parlamentare.

Comment here