Ultima Ora

19:26 Un nou record de persoane vaccinate, peste 150.000

Un număr record de 150.935 de doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 111.556 reprezintă prima doză, 11.607 – doza a doua şi 27.772 – doza a treia, a informat, miercuri, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Potrivit CNCAV, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, din 27 decembrie 2020, au fost administrate 12.280.258 de doze de vaccin, pentru 6.732.868 persoane, dintre care 6.110.949 au primit schema completă şi 787.440 s-au imunizat cu doza a treia.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 92 de reacţii adverse, 9 de tip local şi 83 de tip general.

Comment here