Ultima Ora

19:22 Parlamentar PNL, infectat cu coronavirus

Deputatul PNL Ben Oni Ardelean a anunţat că este internat la Spitalul “Victor Babeș” Timișoara, în urma testării pozitive cu COVID-19.

„De ieri (duminică – n.r.), mă aflu internat la Spitalul Victor Babeș Timișoara, după ce, cu o seară înainte, am prezentat simptome clare de infecție cu Coronavirus. În prezent, starea mea de sănătate este stabilă, mă simt mult mai bine- cadrele medicale dând dovadă de un profesionalism și o dăruire pentru pacienți, greu de înțeles din afara spitalului”, a scris deputatul pe pagina sa de Facebook.

Parlamentarul a mulțumit managerului spitalului, dr. Cristian Oancea, medicilor, asistenților medicali, infirmierelor și personalului auxiliar, care sunt lângă pacienți „neîncetat, 24 din 24”.

„Menționez faptul că în toată perioada de campanie electorală, la puținele întâlniri avute, m-am protejat, atât eu cât și ceilalți participanți, însă inevitabilul s-a produs, din păcate. Vom ține legătura în ultima săptămână de campanie, aici, în mediul online, unde am timp să comunic mai des acum. Aveți grijă de dumneavoastră, protejați-vă cât de mult posibil, fiți optimiști și nu vă pierdeți credința în Dumnezeu! Împreună vom trece și peste această încercare”, mai spune deputatul liberal.

Comment here