Ultima Ora

19:19 Planul lui Streinu Cercel: Bătrânii să fie izolați de familii încă trei luni, iar persoanele cu vârsta între 40-65 de ani, izolate total

Doctorul Streinu Cercel, directorul Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş” a propus un proiect pentru perioada de după relaxarea măsurilor de distanţare socială, informează Mediafax.

Proiectul, intitulat “Programul “VACANŢA MARE” de prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2/COVID 19”, conceput de Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş” şi primit de MEDIAFAX, se împarte pe 9 pagini şi vine cu măsuri riguroase. Printre măsuri se numără separarea bătrânilor de familii, pentru o perioadă de 3 luni, şi izolarea totală în categoria de vârstă 40-65 de ani, “în cazul activităţilor de serviciu neesenţiale pentru funcţionarea în caz de pandemie”. În planului doctorului Cercel grupele de risc sunt redefinite astfel:

Persoanele din grupa de vârstă de peste 65 de ani
Persoanele din grupa de vârstă 40-65 de ani
Persoanele cu vârstă sub 40 de ani
Persoanele cu boli cronice, indiferent de vârstă

Pentru categoria de 65 de ani măsurile imediate propuse de şeful de la “Matei Balş” sunt “ izolarea la domiciliu pentru următoarele 12 săptămâni – indiferent cum se cheamă domiciliu (casă proprie, relocare într-o casă liberă sau relocare instituţionalizată), susţinerea acestor persoane, respectând cu stricteţe măsurile de distanţare socială, pe toată această durată. Potrivit documentului, “susţinerea va fi efectuată fie de rudele directe, indirecte fie de autorităţi şi cu ajutorul ONG-urilor “, iar monitorizarea să fie realizată de poliţia locală şi autorităţile locale.

Pentru noua grupă de risc apărută, cei între 40-65 de ani, proiectul lui Cercel prevede “izolare totală acolo unde este posibil (în cazul activităţilor de serviciu neesenţiale pentru funcţionarea în caz de pandemie, respectiv acolo unde se poate lucra de acasă) şi decalarea programului de lucru, astfel încât să înceapă munca la 7.30.

Primăriile şi Poliţia Locală ar trebuie să identifice persoanele cu loc de muncă şi care nu pot lucra de acasă şi să le elibereze adeverinţă de muncă. Proiectul spune că, în perioada aceasta, nu se mai circulă pe stradă necontrolat şi că se decontaminează mijloacele de transport.

Totodată, Streinu Cercel propune formare unui guvern anti-pandemic sau a unui minister intersectorial pandemic, care va elabora şi pune în funcţie acţiunile specifice.

Proiectul menţionează că “TVA-ul va fi oprit, că taxele vor fi suspendate pentru toată lumea, industria alimentară va funcţiona non-stop, regiile Apă/Canal, Electrica, Salubrizare, etc vor funcţiona non-stop şi că toate costurile vor fi decontate de stat, nu de cetăţeni”.

“Aceste 3-4 luni vor trebui considerate ca şi cum nu au existat vreodată”, încheie Streinu Cercel proiectul.

La puţin timp după apariţia informaţiilor în mass media a proiectului, Grupul de Comunicare Strategică a venit cu un punct de vedere: “În acest moment, dezbaterile publice referitoare la unele propuneri privind măsurile de relaxare a restricţiilor privesc iniţiative individuale, care nu au făcut obiectul analizelor sau deciziilor la nivelul forurilor autorizate. Astfel de propuneri vor fi discutate cu toţi factorii implicaţi în gestionarea situaţiei răspândirii noului coronavirus (COVID-19), ţinând cont de toate riscurile şi de identificarea măsurilor care pot fi implementate pentru a garanta sănătatea cetăţenilor”.

Comments (1)

  1. ce gandire SS-ista are animalul asta corupt ar trebui dat jos din orice functie pe care o detine. A demonstrat de a lungul timpului cat de prost este si el si nevastasa, niste porci de oamneni pusi pe capatuiala in orice conditii!

Comment here