Ultima Ora

19:18 PNL a strâns SEMNĂTURILE

PNL a strâns 238 de semnături pentru moţiunea de cenzură privind demiterea Guvernului Dăncilă, au declarat surse liberale pentru MEDIAFAX. Moţiunea urmează să fie depusă posibil vineri, cel târziu luni, 30 septembrie.

Printre semnatari se numără şi doi deputaţi din PSD, trei de la minorităţile naţionale, altele decât UDMR, cât şi parlamentari din ALDE şi Pro România, au explicat sursele menţionate.

Liderul PNL Ludovic Orban a declarat, luni, că până la finalul săptămânii vor fi finalizate discuţiile cu toate partidele parlamentare în privinţa moţiunii de cenzură, urmând ca mai apoi aceasta să fie depusă. El a adăugat că mizează pe contribuţia tuturor parlamentarilor ALDE.

PSD a decis strategia de a fi prezenţi în bănci la moţiune, însă să nu o voteze. Liderul formaţiunii, Viorica Dăncilă, a avertizat, încă din luna iunie, că parlamentarii PSD care vor vota moţiunea ar putea fi excluşi din partid.

Comments (1)

Comment here