Ultima Ora

19:13 Papa Francisc a discutat cu Patriarhul Kiril al Moscovei despre conflictul din Ucraina

Liderul spiritual al Bisericii Catolice şi cel al Bisericii Ortodoxe ruse, Papa Francisc, respectiv Patriarhul Kiril, au purtat, miercuri, o discuţie telefonică despre conflictul din Ucraina şi au precizat că îşi doresc „o pace echitabilă”, a anunţat Patriarhia Moscovei într-un comunicat de presă, citat de AFP.

„Părţile au subliniat importanţa crucială a procesului de negociere, aflat în curs de desfăşurare, exprimându-şi speranţa că se va ajunge cu rapiditate la o pace echitabilă”, a precizat Patriarhia Moscovei.

Papa Francisc şi Patriarhul Kiril au evocat „o atenţie deosebită” pe care o acordă chestiunilor umanitare şi măsurilor necesare pentru „a surmonta consecinţele” conflictului, au adăugat reprezentanţii Patriarhiei ruse.

De la începutul ofensivei declanşate de Rusia în Ucraina pe 24 februarie, liderii celor două biserici creştine au avut atitudini fundamental diferite. Papa Francisc şi-a înmulţit apelurile la pace. Miercuri, într-o rugăciune publică, suveranul pontif i-a cerut iertare lui Dumnezeu în numele oamenilor care „continuă să bea sângele morţilor sfârtecaţi de arme”.

Patriarhul Kiril, un aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, a avut o poziţie contrară şi a justificat operaţiunea militară din Ucraina într-o predică din 27 februarie, în care a spus că acest conflict este o înfruntare cu „forţele răului” care „subminează unitatea” istorică dintre Rusia şi Ucraina. Pe 13 martie, liderul Bisericii Ortodoxe Ruse i-a oferit o icoană comandantului Gărzii Naţionale Ruse (Rosgvardia) şi şi-a exprimat speranţa că acea imagine pioasă „îi va inspira pe tinerii soldaţi” din forţa militară angajată activ în Ucraina.

Atitudinea Patriarhului Kiril a stârnit proteste în rândul unei părţi a clerului din Ucraina. Credincioşii din această ţară sunt divizaţi în principal între două biserici ortodoxe, una independentă, iar cealaltă ataşată Patriarhiei Moscovei.

Comment here