Ultima Ora

19:12 Arestat după ce a furat o mașină cu care s-a răsturnat în șanț

Un tânăr, de 23 de ani, din comuna Jupânești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce, sâmbătă seara, a furat mașina unui tânăr din comuna Bărbătești, a condus-o fără permis, s-a răstunat cu ea în șanț, apoi, a părăsit locul accidentului.

“Din primele cercetări efectuate de polițiști, la fața locului, a reieșit faptul că, în seara zilei de 26 septembrie, apelantul a fost plecat de la domiciliu timp de 2 ore, iar la întoarcere a constatat lipsa autoturismului, care fusese parcat în curte, iar din locuință lipseau cheile autoturismului. În urma activităților de cercetare desfășurate de polițiști, a fost identificat un tânăr, de 23 de ani, din comuna Jupînești care ar fi sustras autovehiculul și, în timp ce se deplasa la volanul acestuia, pe DC 43 Socu, apoi pe DJ 661 Bărbătești, ar fi pierdut controlul direcției de mers și s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile. În urma impactului, un pasager aflat în autoturism, pe scaunul din dreapta față, a suferit leziuni. Tânărul de 23 de ani a părăsit locul accidentului, nedeclarând evenimentul rutier, iar în urma verificărilor a reieșit faptul că acesta nu deține permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii  infracțiunii de furt calificat,  conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia. Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J GORJ” a transmis Poliţia Gorj.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here