Ultima Ora

19:06 ANCHETĂ după declaraţiile medicului Neagu

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, sub coordonarea unui procuror, au demarat o anchetă privind neluarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă, după ce un chirurg din cadrul Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu a operat un pacient suspect de coronavirus fără a avea echipament de protecţie corespunzător.

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, organele de urmărire penală din cadrul IPJ Gorj – Serviciul de Investigaţii Criminale- s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de neluarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă, ca urmare a unui articol apărut în mass-media, în care medicul N.V, din cadrul SJU Târgu Jiu, susţinea că a efectuat o intervenţie chirurgicală a unui pacient suspect de infecţie cu COVID-19, fără a avea un echipament de protecţie corespunzător.

“De asemenea, în publicaţia jurnaliştilor existau şi fotografii cu combinezonul purtat de medic pe durata intervenţiei chirurgicale, aspecte care atestă că echipamentele puse la dispoziţia cadrelor medicale de către unitatea spitalicească nu oferă protecţie împotriva agenţilor biologici. Cauza a fost înregistrată la data de 27 martie la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cercetările fiind efectuate sub supravegherea unui procuror din cadrul acestei unităţi de parchet”, a precizat, citată în comunicatul de presă, prim procurorul Camelia Caragea.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here