Ultima Ora

19:03 CINCI localităţi din Gorj rămân fără apă

Compania de Apă Oltenia a anunţat întreruperea alimentării cu apă potabilă în unele localitățile de pe traseul conductei de transport a apei potabile Izvarna – Craiova, miercuri, 25 martie, între orele 11.00 – 24.00. Măsura a fost luată în scopul remedierii unei avarii, produsă în zona localitatii Rovinari, județul Gorj.

Se va întrerupe alimentarea cu apă potabilă în următoarele localități din județul Gorj: Rovinari, Câlnic, Teleşti, Bâlteni, Plopşoru. Utilizatorii de apă potabilă din localitățile menționate trebuie să-şi asigure rezerve de apă potabilă pentru nevoile curente. Compania de Apă Oltenia, prin laboratoarele de analiză a apei potabile, va monitoriza permanent calitatea apei după repunerea în funcțiune a sistemului public de distribuție.

Comment here