Ultima Ora

19:02 Reacţia premierului Ungariei, Viktor Orban, după victoria României la Mondialul din Japonia

Naţionala feminină de handbal a României s-a calificat incredibil în grupele principale ale Campionatul Mondial din Japonia, după o victorie smulsă dramatică în faţa Ungariei, cu scorul de 28-27 (10-16), vineri, la Yatsushiro, în ultimul joc din Grupa C. Primul care le-a consolat pe adversarele României a fost premierul Ungariei, Viktor Orban.

“Capul sus! Aţi pierdut acum, în prezent, dar viitorul este al vostru!”, a transmis Viktor Orban. Şeful guvernului de la Budapesta a făcut referire la faptul că naţionala Ungariei este într-o perioadă de reconstrucţie – doar 3 jucătoare experimentate, Anikó Kovacsics, Zsuzsanna Tomori şi portarul Éva Kiss fac parte din lotul deplasat de selecţionerul Kim Rassmussen în Japonia.

Ungaria este nevoită acum să ţină pumnii României! Pentru a se califica la Jocurile Olimpice de la Tokyo, handbalistele maghiare au nevoie ca echipele care au ocupat locurile 2-6 la ultimul Campionat European să se claseze cât mai bine – este vorba de Rusia, Olanda, Norvegia, Suedia şi România. Ungaria speră să prindă locul 7 la Mondiale şi să joace barajul de calificare programat în luna martie.

România va juca primul meci din Main Round, duminică, de la ora 8:00, împotriva câştigătoarei grupei D, Rusia, care a învins Suedia, în ultimul meci din grupă, cu 30-22. Va urma partida cu Suedia, a doua clasată din grupa D, marţi, 10 decembrie, de la ora 13:30, şi duelul cu Japonia, programat miercuri, 11 decembrie, tot de la ora 11:00. Programul României în grupele principale:

Duminică, 8:00: România - Rusia, Digi Sport 1
Marţi, 13:30: România - Suedia, Digi Sport 1
Miercuri, 11:00: România - Japonia, Digi Sport 1

Semifinalele vor avea loc vineri, 13 decembrie, iar finala duminică, 15 decembrie. România este singura naţiune care a participat la toate ediţiile Campionatului Mondial şi are în palmares trei titluri, unul la handbal în şapte (1962) şi două la handbal în 11 (1956 şi 1960), două medalii de argint (1973 şi 2005), precum şi una de bronz (2015)

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here